A new tattoo

Sunt o adevarata arta.

Ca si in reclama aceea de la televizor canD spune la un moment dat „nu avem nevoie de galerii pentru a admira arta” si apare o tipa cu un tatuaj pe spate. Spune adevarul, arta s-a mutat pe strada si pe corpurile unora dintre noi.

Ce reprezinta aceasta arta de multi neinteleasa?

Un mod de exprimare pentru unii, o dorinta pentru altii, un moment unic din viata lor pentru majoritatea, si mai sunt si cei care le fac doar pentru ca este la moda.

Si reprezinta ce vreau eu purtatorul lor nu ceea ce vreti voi cei ce va uitati la ele. Si sincer nu ma intereseaza parerile voastre.

Fiecare poate insemna ceva, orice. Toate au o semnificatie. Si aceasta semnificatie este stiuta cu adevarat de purtator si adesea si de artist.

Asa ca lasti-o si voi mai usor cu toate comenatriile rautacioase si acele intrebari agasante „da ce inseamna/ da ce semnifica/de ce ti l-ai facut?”. Nu cred ca va intereseaza cu adevarat, ci doar va place sa puneti aceste intrebari si atat. Cum vedeti un tatuaj instantaneu va apare aceste intrebari.

Si da doare, indiferent unde il faci. Asa ca stima celor ce suporta si isi fac si altele dupa primul.

 

Azi nu

Nu, azi nu scriu.

Sincer nu am chef, intradevar in ultimul timp chiar nu prea am avut chef dar nici timp. Principalul vinovat a fost cheful.Doar ca azi m-am trezit asa cu ceva chef.

Mi-am luat lier. am zis ca dorm si eu mai mult. De unde, m-am trezit pe la 8 jumtate, unde in mod normal ma trezesc pela 7 jumatate. am castigat si eu o ora.

Cand sunt acasa ma trezesc mai mereu dimineaa, dar cand trebuie sa ma duc la munca asa as mai dormi macar 4 minute acolo.

Duminica chiar m-am trezit la 12, nu imi venea sa cred cand m-am uitat la ceas. Eu care nu mai vazusem ora aia din pat.

Ma luat si cu ceva lene observ. Nu am chef de absolut nimica, dar cu toate astea uite ca am mai tastat cateva cuvinte si pe aici.

Un nou an scolar

Si a inceput iar scoala.

Un pic mai devreme se pare anul acesta spre tistetea unora/multora ca le-au fost rapite 3 zile de vacanta, de dormit mai mult.

De dimineata s-a aglomerat practic tot orasul de princhidei, ziceai ca am fost invadati.  Cu buchete de flori mai mari ca unii dintre ei si cu un zambet tamp pe fata se indreptau care pentru prima data care pentru a nu stiu cata oara spre scoala sau gradinita.

In timp ce imi beiam cafeau si imi asteptam colegii sa intram la o noua zi de munca stateam si ma uitam cam cata bucurie pe metru patrat, cat entuziasm. Oare eram si eu tot asa???? …poate prin clasele mai mici, ca in alea mari nu mai are nimeni chef de ele.

Se mai auzea asa in zare cate un planset ca nu vrea sa se duca la gradinita. Il cred ca nici eu nu vroiam sa vin dimineata la munca. Dar e luni si si cica trebuie. Cum imi mai ziceau ai mei cand eram mic, cand nu vroiam sa merg ”trebuie mama, mergi pentru tine, pentru viitorul tau, o sa iti faci prieteni noi, ai sa vezi ca o sa-ti placa”. Ii uram in acele momente dar acum le dau dreptate.

Iar trezit de dimineata, cel mai mare chin al oricui, teme nu mai zic, ascultari, ….. dar si partea frumoasa colegi noi, chiuluri, boboace de agatat, noile tinute de etalat, amintiri de depanat si barfe noi.

Cu bune cu rele a inceput si tine pana la anu la urmatoarea vacanta mare.

Printre primele intrebari era si la voi ”cand luam iar vacanta?” la mine in clasa se auzea din a doua zi cred.

Spor si un an frumos…..

Tu

Hmm, nici nu stiu cum sa incep

Ce sa-ti zic

Am deschis fereastra de la chat si ma tot uit la ea de vreo cateva minute si nu stiu pe ce sa apas. Atat de multe litere.

„buna” …. nu nu, asta am mai zis-o si parca nu a mers

Ma simt prost ca nu sunt in stare sa te abordez.

Am tot felul de idei si scenarii in cap dar degeapa. Cand ma apropii de taste parca imi pierd tot curajul.

Am sa scriu fix ce imi trece prin minte si gata: un buna, poate un hei, vad eu, dar nu azi ca deja este tarziu. Dau vina pe timp nu pe mine, pe neputinciosul de mine.

Intr-o alta lume

Am o vaga impresie ca am cladit o lume doar a mea. Un mic refugiu daca ii pot spune asa.

O lume unde pot face tot ce vreau, unde nu ma judeca nimeni. Este lumea unde imi gasesc linistea, refugiul fata de graba aceasta continua.

E o lume in care sunt eu si cu mine. Unde imi vorbesc, cantaresc ce este bine si ce nu, imi analizez adesea faptele. Este si o mica judecata, doar ca mai blanda si vine din partea mea nu a celor din jur.

Este locul perfect de relaxare dupa o zi aglomerata si nebuna. Nu sunt nebun ci doar reusesc sa-mi gasesc refugiul si linsitea in capul meu cand cei din jur nu o pot face.

Nu vreau critici si analize din jurul meu. Adesea chiar nu am nevoie de astfel de lucruri. Ma simt bine asa cu ce am facut. Nu vreau sa mi se atraga atentie mereu. Nu sunt perfect, nu am ce sa fac, mai gresesc, o mai incurc si eu ca deh o faci si tu, nu-i asa???

Cum nu sunt prea deschis despre mine la cei din jur atunci e lucrurl perfect pentru mine pentru a ma regasi si de a o lua de la capat.

Privesc

Am luat o bordura sub fund si ma uit, tot uit la oamenii ce trec pe langa mine. Totodata ma uit si la mine, ma vad adesea prin ei. Parca nu-mi vine sa cred cat de multe s-au schimbat intr-un timp atat de scurt. Persoane dragi nu mai sunt prin preajma, prieteni ce au plecat si ei. Totul pare diferit acum. Oare doar mie mi se pare sau e unanim acest gand.

Inchid pentru o secunda ochii, poate cand ii redeschid va fi altfel …dar nu este asa totul pare la fel.

Grijile sunt tot mai multe. Fricile ne invaluie si ele. Suntem acaparati de totate cacaturile practic. Uitam sa fim noi, noi cei frumosi asa cum suntem.

Privesc la omanenii ce trec pe langa mine si parca nu-i mai cunosc. Ma salut cu multi dintre ei dar doar atat. Parca nu mai sunt cei ce au fost. Mult prea multe priviri triste, capuri plecate, adesea si lacrimi varsate. Prea mult….

Suntem prea incurcati in propriile ganduri si dorinte incat am uitam sa mai traim, sa mai observam detaliile. Aceeasi monotanie zi de zi. Totul devine o rutina.

Privesc cum merg oameni cu capul plecat cu privirea atintita in pamant ce par ca au uitat sa se mai bucure, sa mai zambeasca. Au uitat si culoarea cerului de atatea griji. Griul ia acaparat.

Suntem prea ocupati pentru a mai fi atenti, pentru a mai zambi din nimica toata.

Singuratate

Este un sentiment inevitabil.

Poti fi singur inconjurat de zeci, sute de oameni.

Pentru noi toti socializarea este un lucru important, necesar chiar as putea spune. Oricat de singur ai vrea sa fii sau crezi ca esti, dorinta de a vorbi cu cineva te scoate din acea stare. Dorinta de a vorbi si de a fi alaturi de cineva este mult prea mare.

Cu totii, mai tineri, mai batrani dam peste acel moment din viata noastra cand realizam ca chiar suntem singuri. Uneori pare a fi un lucru bun, nimic de zis. Doar uneori, doar ca acest uneori in cazul unora cam dureaza si sau se cam tot repeata. Nu ne putem astepta ca altii sa ne tot scoata din aceasta stare, trebuie sa luptam noi cu noi pentru a razbi si a iesi in lume, a socialize, a intalni, a iubi, a cunoaste, …

Nu prea ii putem control ape cei din jur sa fie exact asa cum vrem noi. Noi suntem singura persoana pe care o putem controla asa cum vrem. Doar cu noi putem face ce vrem.

Daca esti singur nu trebuie sa fii si ignorant. Arata ca te poti descurca si de unul singur, aratale ca se poate si asa. Mai aratale ca poti avea pe cineva, ca stii sa socializezi, ca esti sit u un om ce are nevoie de alti oameni pentru ai fi alaturi.

Intelege ca nu esti singur. Oricat de singuri am fi tot avem pe cineva care vrea sa ne fie alaturi. Chiar daca nu constientizam nu suntem niciodata singuri cu adevarat. Doar acel sentiment ce ne macina gandurile si ne aduce tristetea pe chipurile si asa impovarate de atata stres si munca asidua.

Te simti singur, iesi pe usa afara, sunt atatia oameni noi de intalnit si cunoscut, atatea subiecte de discutat. Iesi si cucereste lumea. Nu te plafona si-ti plange de mila, iesi acolo si fi eroul lor.

Nu sunt DIFERIT ci doar altfel

Sunt ca si voi un om oarecare, cu doua maini si doua picioare si un cap pe umar. Sunt eu asa cum vreau si cum pot.

Timpul trece peste noi si suntem tot intr-o continua schimbare dar parca toti ajungem la aceleasi tipare. Vrem doar sa parem diferiti dar suntem la fel.

Cu totii speram la mai bine, cu totii vrem bani, cu totii vrem sanatate, cu totii …… vrem multe, chiar mult prea multe.

Nu veni sa-m zici ca tu esti diferit. Spune-mi doar ce vrei si vei vedea ca imi semeni.

Si eu am vise marete, si dorinte uriase. La urma urmei sunt un oarecare ca tine,tine sau tine.

 

De ce?

Chiar de ce cei tatuati sunt priviti altfel, cu rautate, cu raca, chiar si cu ura. Se pare ca nu suntem pregatiti pentru aceasta arta. La noi inca este conceptul acela ca cei tatuati sunt fosti puscariasi, drogati sau scursuri ale societatii. Nu este chiar asa.

Dar foarte putini stiu ca acel om ce s-a tatuat poate ascunde o povese trista in spatele acelui desen. Poate il reprezinta ceea ce si-a facut, sau poate acopera o cicatrice, un semn. Acel desen poate insemna enorm de mult pentru el. Cu ce drept vii tu sa-l critici si sa-l vorbesti de rau daca nu-l cunosti. Sa stiti si voi ca nu citesti un om doar de la prima vedere.

Aparentele pot fi adeeea inselatoare. Tine-ti minte acest lucru. Daca unul din apropiatii tai sau cineva din familia ta s-ar tatua ce ai face atunci, l-ai renega, l-ai ignora? Nu am tatuaje inca dar ii inteleg, fie ca e doar o simpla dorinta, fie ca chiar reprezinta ceva. Si nu neaparat le tin partea ca vreau si eu sa intru in grupul lor.

Este si aceasta o forma de exprimare. Fiecare in stilul sau, ei au ales prin desene pe piele.