Ma uit in urma si vad cam mult negru.

Cam mult prea multe lucruri rele, urate s-au intamplat in decursul acestui an. Oameni dragi plecati de langa noi, avioane prabusite, disparate, atentate, crime, …. Si acum accidentul macabru din acel club, parca blestemat in acea seara de vineri. Aceasta zi va fi vinerea neagra a tuturor romanilor.

lumanareMa uit la televizor si imi vine sa urlu de durere. Nu-mi cred ochii ce vad. Tineri, copii care ies sa se distreze si ei dupa o saptamana incarcata cu locul de munca, scoala, si nu mai ajung acasa la ai lor. Nu este drept ce s-a intamplat.

Acest incident/accident, sincer nici nu stiu cum sa-i zic ne-a intrsitat pe toti. Ma uit, realizez ce s-a intamplat dar parca nu-mi vine a crede ca s-a putut intampla asa ceva. Sa moara atatia tineri nevinovati. Si multi altii care sunt raniti grav si sufera. Suferim cu totii, chiar daca nu avem pe cineva cunoscut acolo.

Cred ca dupa ’89 este singurul “eveniment” macabru ce umbresti intraga Romanie. Atatea victime si raniti la un loc. Nu vreau sa cred ca sa putut intampla asa ceva din vina catorva persoane.

Ma uit de 2 zile la televizor, eu care ma uitam odata pe luna si atunci 10 minute maxim. Ma uit si raman mut, prost de ceea ce vad si aud. Imi vine sa plang pentru durerea lor. Sa urlu pur si simplu.

31-octombrie-1-si-2-noiembrie-2015-zile-de-doliu-national-in-romania-131551Ma pun in fata televizorului si parca nu ma mai pot uita, dar totusi ma uit sa aflu ce s-a mai intamplat. Lacrimez cand aud cum acea infirmiera povestea cum erau scosi tinerii pe brate de pompieri si abia mai respirau. Este greu de auzit dara-minte si de simtit sau trait asemenea povara.

Azi am ajuns de la munca acasa, am mancat si m-am pus la televizor si am stat vreo 3 ore atintit cu ochii spre el si cu urechile ciulite sa vad ce s-a mai intamplat.

Ma cutremura povestile acelor salvatori, martori. Sunt terifiante, iti fac pielea de gaina. Doar auzindu-i te cutremuri, dar sa mai si fi fost de fata….nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost.

Ma trezesc dimineata si ma rog ca atunci cand deschid televizorul sa zica ca au mai iesit din coma, ca si-a mai revenit careva, dar din pacate aud ca s-a mai pierdut un suflet. Zilele trec si ei se tot aduna de partea cealalta a baricadei.

Trist dar din pacate adevarat.

Raman vorbe, incurajari, regrete si amintiri……